Info zbor
Durată zbor
3 ore
25 minute
Când zburăm
3 zboruri, Zilnic
07:00; 16:40; 18:10 (Ora locală)
Unde zburăm
London Heathrow International Airport

De văzut
Londra este un oraș de talie mondială și inima politicii, culturii și comerțului britanic. Istoria sa se întinde pe parcursul a mii de ani, care continuă cu un prezent vibrant. Descoperă mai multe detalii și pregătește-ți vizita.

De încercat
Când te afli la Londra, trebuie neapărat să încerci mâncarea englezească: de la micul dejun englezesc la fish and chips sau plăcinte englezești și, bineînțeles, Five o'clock Tea, descoperă ce ar trebui să incluzi în meniul din Londra. Nu uita nici de arta pe care o descoperi peste tot în oraș.

Alte informații importante
Pentru o vizită fără probleme la Londra, este important să ții cont de câteva detalii importante. De la cazare, detalii legate de aeroport, la city pass, descoperă câteva informații importante pentru șederea ta.
Un amestec captivant de vechi și nou, Londra este renumită pentru creativitatea, inovația și originalitatea sa în artă, teatru, muzică, design și gastronomie. Aici se află nenumărate galerii de artă și muzee, printre care Tate Modern, National Gallery și British Museum, care posedă unele dintre cele mai frumoase comori din lume. Și, cel mai bun lucru, intrarea la majoritatea acestor muzee și galerii este gratuită!
Este aproape imposibil să prinzi toate "marile vedete" dintr-o singură vizită de-a lungul râului Tamisa. Datr poți încerca! Plimbându-te de la Tower Bridge până la Palatul Parlamentului, vei trece pe lângă Turnul Londrei, Shakespeare's Globe, Tate Modern, Southbank Centre, Teatrul Național, London Eye, acvariul SEA LIFE London Aquarium și London Dungeon. Pe lângă aceste atracții de renume mondial, există multe altele pe care le poți descoperi mergând la pas prin oraș. West End este locul unde trebuie să mergi pentru a vedea spectacolele de teatru și musicalurile de top din Londra.
Pe lângă clasici, inclusiv Les Misérables, Fantoma de la Operă și The Woman in Black, vei găsi spectacole contemporane de succes. Nu uita să explorezi și numeroasele locații din afara West End, cum ar fi National Theatre, The Old Vic și (în timpul lunilor de vară) Regent's Park Open Air Theatre. În West End vei găsi, de asemenea, unele dintre cele mai bune destinații de cumpărături din Londra, de la Oxford Street la Seven Dials.
Diferite cartiere sunt cunoscute pentru alte oportunități unice de cumpărături: Notting Hill este renumit pentru antichitățile sale și piața Portobello, Greenwich are o excelentă piață de artă și artizanat, în timp ce Westfield London City și Westfield Stratford sunt cele mai renumite centre comerciale din oraș.
Dacă preferi să economisești bani decât să-i cheltui, cele opt parcuri regale merită o vizită, fiind și un loc minunat pentru un picnic. Vizitează Greenwich Park pentru a face o vizită la Observatorul Regal, plănuiește o plimbare prin Grădinile Kensington pentru a vedea Palatul Kensington, încearcă o plimbare cu barca pe lacul de canotaj din Hyde Park, vezi Palatul Buckingham din pitorescul St James's Park, caută căprioarele din Richmond Park și Bushy Park și vizitează animalele de la Grădina Zoologică din Londra, care se află în Regent's Park.
Îți propunem cinci experiențe de încercat la Londra:
1. Să vizitezi cele mai mari muzee: Museum of London, Victoria & Albert Museum, British Museum, Science Museum, Design Museum, Natural History Museum, Queen’s House, Greenwich
2.De-a lungul drumului, răsfață-ți papilele gustative cu mâncare delicioasă la unul dintre numeroasele restaurante, gastropuburi și restaurante pop-up din Londra. Poți degusta mâncare pregătită de un bucătar celebru, poți descoperi bucătăria britanică modernă sau testa mâncare de oriunde din lume – fie că este indiană, chineză, persană, grecească, italiană sau libaneză. Încheie ziua perfectă cu un cocktail de lux, un vin excelent sau o bere produsă local într-un pub sau bar londonez de top – și poate cu un dans într-unul dintre cluburile și localurile de noapte pline de viață ale capitalei britanice.
3. Descoperă cele mai apreciate piețe stradale londoneze, unde poți lua pulsul străzii și cetățenilor britanici: Maltby Street Market, Broadway Market, Leadenhall Market, Backyard Market, Camden Market, Greenwich Market, Mercato Mayfair, Borough Market .
4. Bucură-te de artă sub toate formele sale: de la galeriile cunoscute în toată lumea - Tate Modern, Somerset House sau Saatchi Gallery la instalațiile de artă stradală instagramabile: Carrie Reichard House sau lucrările de stradă din East London.
5. Participă la ritualurile legate de monarhia britanică: la schimbarea gărzii la Palatul Buckingham și la Ceremonia Cheilor de la Turnul Londrei se poate participa gratuit.
- Țară: Regatul Unit, care nu mai este un stat membru al Uniunii Europene. Poți trece granița britanică folosind un pașaport valabil, care ar trebui să fie valabil pe toată perioada în care te afli în Regatul Unit.
- Cazare: Poți opta pentru cazări la hotel, hostel, gazde private, în centru sau mai la periferia Londrei, toate cartierele fiind foarte bine conectate cu Centrul. Cazarea depinde de perioada din an aleasă pentru excursie, perioadele cu evenimente precum concerte sau turnee de tenis sau fotbal fiind cele mai aglomerate. Alege-ți cazarea prin Booking.com pentru un plus de siguranță!
- Limbă Oficială: Engleză
- Monedă: Pound (GBP)
- Fus orar: UTC/GMT +2:00
- Prefix: +44
- Domeniu internet: .uk, .co.uk
- City card: Fie că faci o singură călătorie în Londra, fie că ești un vizitator obișnuit, utilizarea unui smartcard de călătorie Oyster este cel mai simplu mod de a călători în rețeaua de transport public a orașului.
- Aeroport: London Heathrow International Airport este un aeroport internațional, situat la aproximativ 26 km de Londra, cel mai mare aeroport din Regatul Unit și o conexiune importantă pentru zborurile transatlantice..
- COVID-19 Info: Normele de intrare în Regatul Unit depind de stadiul de complet vaccinat/nevaccinat în conformitate cu normele de călătorie în Anglia. Descoperă toate detaliile legate de condițiile de călătorie și informațiile oferite de instituțiile oficiale britanice înainte de a pleca spre Londra.