Despre Bologna
Italienii obisnuiesc sa defineasca Bologna drept un oras academic, insa folosesc cu umor si adjective precum „grasso“ (gras) si „rosso“ (rosu). Prin „academic” italienii fac referire, in mod special, la cea mai veche universitate din lume (1088), aflata aici, „gras” este o aluzie la delicioasa bucatarie locala, oferind retete autentice de paste tagliatelle sau tortellini, iar „rosu” trimite la culoarea specifica a caselor.
Bologna este, de asemenea, un oras al galeriilor deschise, sustinute de colonade, care se intind pe o distanta de aproape 40 de kilometri in centrul orasului. Aici poti descoperi si Turnul Garisenda, singurul turn inclinat din Italia, cel din Pisa fiind, de fapt, o clopotnita.
Initial o asezare etrusca, Bologna a devenit mai tarziu oras roman (Bononia). In timpul perioadei medievale, acesta s-a dezvoltat intr-o comuna libera a carei putere a cunoscut apogeul in secolul al XIII-lea. In ciuda faptului ca a intrat sub controlul Statelor Papale in secolul al XVI-lea, orasul si-a mentinut autonomia juridica si politica.

Activitati

Turnul Asinelli si Turnul Garisenda (Torre Degli Asinelli si Torre Della Garisenda)
Aceste turnuri inclinate, construite in secolul al XII-lea, reprezinta doua dintre simbolurile importante ale orasului Bologna. Cel mai inalt este Turnul Asinelli, de 98 de metri. Merita sa faci efortul de a urca pentru a observa frumoasa Bologna de la inaltime.

Palazzo d'Accursio sau Palazzo Comunale
Palatul d'Accursio obisnuia sa gazduiasca primaria orasului Bologna, iar, in prezent, aici poti descoperi o importanta colectie de picturi renascentiste si alte opere de arta.

Le Stanze
Le Stanze este un bar deosebit, situat intr-o casa din secolul al XVIII-lea, avand peretii acoperiti cu fresce. Cel mai bun moment pentru a ajunge aici este seara deoarece vei descoperi cocktailuri exceptionale, cum ar fi caipiroska cu vanilie sau lemn dulce. Muzica este variata, de la clasic si jazz la house si acid.
recomandari
Bine de stiut
Transport Public
TPER este compania care opereaza sistemul local de transport din Bologna. Poti cumpara bilete din fiecare chiosc de ziare sau de tabac, de la automatele amplasate aproape de statiile principale de autobuz si din locatiile oficiale TPER. Odata ce te afli in autobuz, nu uita sa validezi biletul valabil timp de 75 de minute. Turistii pot opta pentru diferite variante de permise de transport: zilnice, carnet de 10 sau 20 bilete. Pentru informatii suplimentare, viziteaza biroul TPER.
Electricitate
220/240 volti